Orientarea profesională este activitatea prin care o persoana își poate realiza o imagine reală despre sine, despre propriile calități, astfel încât să desfășoare o muncă care îi oferă satisfacții, în acest fel randamentul și productivitatea sunt în continuă creștere.

Orientarea profesională constă în acele activități și programe de evaluare prin care poți descoperi informații noi despre propria persoană incluzând aici și atitudinea față de muncă, cum îți poți valorifica cât mai bine potențialul astfel încât să avansezi rapid în carieră.

Fiecărei profesii îi corespunde un anumit tip de personalitate, de aptitudini. Profesiile cer anumite calificări profesionale, adică persoanele care întrunesc anumite calități. Astfel de calități au fost analizate și observate în urma unor analize și cercetări privind orientarea profesională.

Pregătirea pentru alegerea şi construirea unei cariere presupune un demers în care se intersectează 3 vectori:

– Ceea ce poate persoana (cunoştinţe, capacităţi, abilităţi, competenţe etc.)
– Ceea ce vrea persoana (interesele, aspiraţiile şi idealurile, sistemul personal de valori)
– Ceea ce solicită societatea ( profesiile şi genurile de activităţi necesare pentru satisfacerea nevoilor oamenilor şi ale societăţii)

Pentru a facilita accesul tinerilor la orientarea profesională, Universul Dezvoltării deține dreptul de a aplica programul CAS++, care conține un număr de teste ce determină abilitățile persoanei și care facilitează crearea unui profil profesional a fiecărei persoane. Cu aceste rezultate este mult mai ușor cu ajutorul unui specialist să identifici care este profesia cea mai potrivită pentru cariera de succes.
Pentru tineri este foarte important să obțină o consigliere în orientarea profesională, pentru a face alegerea cât mai reușită a profesiei, în dependență de calitățile pe care le are.